O treime din cazurile noi de COVID-19 din ultima săptămână au fost în București și alte patru județe

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează marţi că, în săptămâna 27 iulie – 2 august, 33,9% din totalul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus s-au înregistrat în Bucureşti, Argeş, Prahova, Braşov şi Dâmboviţa.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere realizat pe baza datelor raportate până la 2 august, 36,8% din totalul deceselor au fost înregistrate în Argeş, Bucureşti, Prahova, Dâmboviţa şi Bacău.

INSP arată că în judeţul Argeş rata de incidenţă cumulată este de peste 200 de cazuri/100.000 locuitori, iar în alte şapte judeţe – peste 100/100.000 locuitori.

Totodată, se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte cazurile de COVID-19, faţă de săptămâna anterioară, în 30 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Conform sursei citate, unul din 14 cazuri a fost depistat la personal medical. 78,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59% s-au înregistrat la bărbaţi.

INSP precizează că 94,8% dintre toţi cei decedaţi din cauza COVID-19 aveau cel puţin o comorbiditate asociată, cum ar fi afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale, pulmonare, diabet, obezitate, neoplasm.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati