Oana Ozmen, USR București: Au fost votate mai multe propuneri care promovează măsuri de eficiență energetică

Deputata USR București, Oana Ozmen, anunță că în ședința de miercuri a Comisiei pentru Industrii și Servicii au fost votate mai multe propuneri care promovează măsuri de eficiență energetică.

”În ședința de miercuri a Comisiei pentru Industrii și Servicii au fost votate propuneri legislative de impact menite să promoveze măsurile de eficiență energetică”, a scris pe pagina de Facebook deputata de București.

Un proiect important are ca obiectiv general creșterea gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie, precum și a eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea GES prin utilizarea sistelor de panouri fotovoltaice, mai spune sursa citată.

Este vorba despre PLx nr. 623/2020, care vizează IMM-urile din domeniul HORECA asigurând finațarea acestora pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică (cu o putere instalată între 27kWp – 100 kWp) necesară consumului propriu și livrarea surprusului în Sistemul Energetic Național. Totodată, surprusul de energie poate fi livrat și stațiilor de reîncărcare de 22kW pentru vehicule electirce și celor de tipul electrice hibrid plug-in.

”Obiectivul general al proiectului – creșterea gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie, precum și a eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea GES prin utilizarea sistelor de panouri fotovoltaice.”, a completat deputata.

Alte proiecte:

  • PLx nr. 506/2021 – Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2021 privind depozitarea deşeurilor – vine în susținerea economiei circulare. Mai exact, se urmărește reducerea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare, în favoarea valorificării acestora – eforturile fiind în spiritul utilizării prudente și raționale a resurselor naturale.
  • PLx 146/2021 – Proiectul de act normativ vizează, în principal: aprobarea Subprogramului AGRO IMM INVEST, cu scopul susținerii întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar; suplimentar sprijinului financiar acordat în cadrul programului IMM INVEST.
  • Plx 424/2019 Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Programului multianual de finanțare a investițiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică ale localităților, precum și modificarea și completarea Legii nr.51/2006. Prin proiect se propune instituirea unui nou program de finanțare, denumit Programul Termoficare, cu caracter multianual, asigurând astfel realizarea lucrărilor de investiții. Beneficiarii Programului Termoficare sunt unitățile administrativ-teritoriale.

Raportele proiectelor de lege urmează a fi depuse la secretariatul comisiei și disponibile în cel mai scurt timp pe pagina Camerei, a completat Ozmen.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati