Oana Ozmen(USR PLUS București): Este important să încurajăm utilizarea materialelor de construcție prietenoase cu mediul și să identificăm soluțiile legislative privind eficiența energetică a clădirilor

Este important să încurajăm utilizarea materialelor de construcție prietenoase cu mediul și să identificăm soluțiile legislative pentru implementarea Strategiei la nivel național privind eficiența energetică a clădirilor, a declarat deputata USR PLUS, Oana Ozmen, secretar în Comisia pentru Industrii şi Servicii, în cadrul conferinței „EFICIENȚA ENERGETICĂ – PROVOCARE PENTRU ANUL 2021”.

  • Ozmen: Ne propunem modificarea şi completarea legislaţiei privind categoriile de clădiri şi beneficiari care se califică pentru a intra în programul de reabilitare energetică a clădirilor

Deputata de București, Oana Ozmen, împreună cu domnul Sándor Bende, deputat UDMR, președintele Comisiei pentru industrii și servicii, a organizat astăzi, 22 aprilie, în Palatul Parlamentului, conferința „EFICIENȚA ENERGETICĂ – PROVOCARE PENTRU ANUL 2021”.

În cadrul dezbaterii de astăzi ne-am propus identificarea soluțiilor legislative privind aplicarea Legii 121 /2014 cu modificările ulterioare, a Strategiei la nivel național privind eficiența energetică a clădirilor astfel cum a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1034 din 27 nov. 2020 corelată cu Directiva UE 2018/844 de modificare a Directivei 210/31/uE privind performanţa energetică a clădirilor, s-a precizat printr-un comunicat de presă.

 „Temele propuse pentru astăzi au rezultat în urma discuțiilor purtate cu asociațiile din domeniul eficienţei energetice. Am considerat că este necesar să reunim opiniile specialiștilor și decidenților politici la aceeași masă, în cadrul acestei dezbateri, astfel încât programul de reabilitare energetică a clădirilor să poată fi implementat cât mai eficient. Ne propunem modificarea și completarea legislației în materie privind categoriile de clădiri și beneficiari care se califică pentru a intra în programul de reabilitare energetică a clădirilor”, a declarat deputatul USR PLUS, Oana Ozmen.

Conferinta oana ozmenÎn cadrul acestui eveniment au luat cuvântul: domnul Radu Dudău – co-fondator și director Energy Policy Group (EPG), domnul Alexandru Maximescu – vicepreședinte OMV PETROM , domnul István-Loránt Antal – președinte Comisia pentru Energie a Senatului, domnul Ștefan Toga – președintele AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), domnul Neculai Tănase – Secretar de Stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, doamna Raluca Teodosiu – director Departament Eficiență Energetică (Professional Engineering Solutions), doamna Mladin Emilia – AAECR, domnul Horia Petran – președinte Cluster pRO-nZEB, domnul Juergen Raizner – președintele Centrului de Transfer Est-Vest Steinbeis, domnul Bărbuț Cornel – CEO Vegacomp Consulting, domnul Mihai Tudorancea – Managing Director TUDCONSULT și Aitor Aguirregabiria – reprezentant AVANGRID.

Conform aceluiași comunicat de presă, s-a pus accentul în cadrul discuțiilor că este necesară implicarea autorităților locale ca principali piloni în utilizarea eficientă a fondurilor europene în folosul comunităților lor și să ridice la nivel de conștientizare publică necesitatea și beneficiile pe care eficientizarea energetică a clădirilor o poate aduce în cadrul gospodăriilor oamenilor. Au fost identificate anumite lacune normative care trebuie corelate și actualizate.

Ozmen Conferinta“Eficiența energetică are o contribuție semnificativă la creșterea competitivității economice, la crearea de locuri de muncă, la creșterea suportabilității facturilor energetice pentru populație.

De asemenea, este un factor decisiv în combaterea schimbărilor climatice și a încălzirii globale. De aceea, este important să încurajăm utilizarea materialelor de construcție prietenoase cu mediul și să identificăm soluțiile prin care atât constructorii, cât și beneficiarii să fie încurajați să utilizeze diferite materiale cum ar fi vata minerală, bazaltică sau lâna în renovarea fațadelor”, a mai declarat Oana Ozmen.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati