Om de afaceri din Sibiu dat dispărut de anul trecut, găsit mort în pădurea Băneasa

Un om de afaceri din Sibiu, care, însă, se mutase de câțiva ani la București, dat dispărut de familie din toamna anului trecut, a fost găsit mort în pădurea Băneasa.

Alexandru Coman, 49 de ani, era dat dispărut de familie din luna octombrie. Potrivit apropiaților, ar fi plecat de acasă doar cu portofelul și telefonul, „fără încărcător, fără laptop, fără haine de schimb”, relatează Turnul Sfatului, citat de digi24.ro.

În afara demersului legal, rudele şi prietenii au cerut ajutorul celor care îl știau, printr-o postare pe Facebook:

„Sunt aproape trei săptămâni, noi sperăm să fie, poate, la o mănăstire, unde e cald, ar avea mâncare, eventual pe cineva care să îl asculte sau să îi dea vreun sfat. Poliția a zis că va trimite o informare Patriarhiei pe care să o distribuie că poate-poate îl recunoaște cineva. Orice altă variantă este pesimistă”, este mesajul distribuit toamna trecută pe rețelele sociale.

Potrivit anunțului postat atunci pe site-ul Poliției Române, Alexandru Coman a plecat în data de 21 octombrie, în jurul orei 10:30, de la locuința din București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati