Opt angajaţi Metrorex care au vrut să împiedice demolarea unor spații comerciale au fost concediați

Opt angajaţi Metrorex care în luna mai au refuzat să părăsească staţia de metrou Grozăveşti, pentru a împiedica dezafectarea unor spaţii comerciale, au fost sancţionaţi disciplinar cu desfacerea contractelor de muncă.

Metrorex informează că s-a finalizat cercetarea disciplinară prealabilă a celor 8 angajaţi care, în data de 19/20.05.2021, în intervalul orar 23:10-01:00, au refuzat să părăsească staţia de metrou Grozăveşti după terminarea programului de circulaţie a trenurilor cu călători, deşi trebuiau să evacueze incinta staţiei şi au împiedicat accesul în interiorul acesteia a reprezentanţilor ADP sector 6 sosiţi pentru dezafectarea unor spaţii comerciale construite fără aprobări legale.

Au fost săvârşite abateri deosebit de grave de la ordinea şi disciplina muncii

Astfel, în urma finalizării cercetării mai sus menţionate, s-a constatat că au fost săvârşite abateri deosebit de grave de la ordinea şi disciplina muncii şi s-a decis desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale celor implicaţi şi cercetaţi disciplinar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati