Orban anunță o creştere a capacităţii secțiilor ATI pentru pacienții cu COVID-19 cu cel puţin 200 de paturi

0
63
orban
sursa foto: Guvernul Romaniei

Premierul Ludovic Orban anunţă o creştere a capacităţii locurilor în unităţile de Terapie Intensivă pentru pacienţii Covid-19, precizând că planul pe această săptămână prevede o mărire cu cel puţin 200 de paturi.

Ludovic Orban a declarat luni, după o şedinţă avută la Ministerul Sănătăţii, că autorităţile urmăresc conformitatea cu reglementările în privinţa secţiilor de Terapie Intensivă.

“Am discutat foarte clar ce urmărim, urmărim practic conformitatea cu reglementările, fie că e vorba de ordinul 1500 sau de alte reglementări privind funcţionarea secţiilor de Terapie Intensivă. În urma acestor controale o să existe un plan de conformare care va fi adus la cunoştinţa managerilor spitalelor, orice lucrare de reparaţie, orice achiziţie, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare. Pot să anunţ de pe acum că am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli printr-o finanţare europeană nerambursabilă”, a afirmat Orban, potrivit news.ro.

El a menţionat că au fost discuţii şi despre creşterea capacităţii de tratare în secţiile de Terapie Intensivă.

“Legat de creşterea capacităţii de tratare în secţiile de Terapie Intensivă, am discutat în detaliu situaţia pentru fiecare judeţ, câte paturi de Terapie Intensivă sunt, câte paturi sunt disponibile, de asemenea, am discutat situaţia personalului şi a posibilităţilor de recrutare de personal suplimentar care să deservească secţiile de Terapie Intensivă şi în urma acestei analize va fi crescută capacitatea de tratare inclusiv prin includerea de noi spitale care vor deveni spitale de suport Covid”, a explicat premierul.

El a mai anunţat că în secţiile de terapie intensivă trebuie internate doar cazurile care au nevoie, iar în rest să funcţioneze alte secţii pentru cazurile intermediare.

“De asemenea, în cadrul acestei discuţii legate de secţii de terapie intensivă am abordat un subiect pe care l-am mai abordat de altfel, respectarea rigorile prevăzute în ordinul 1500 privind internarea în Terapie Intensivă. Adică, internarea doar a cazurilor efective care necesită internarea în Terapie Intensivă şi în rest funcţionarea acelor secţii intermediare despre care am tot vorbit în care evident să existe posibilitatea de tratare pentru cazurile intermediare, dar să nu fie necesară internarea la Terapie Intensivă decât pentru acele cazuri care chiar necesită, în conformitate cu condiţiile de internare, necesită internare în secţiile de Terapie Intensivă”, a mai transmis premierul.

Până la cât va creşte capacitatea locurilor de ATI pentru cei cu Covid

Întrebat până la cât va creşte capacitatea locurilor de ATI pentru cei cu Covid, Ludovic Orban a răspuns:

“Planul pe săptămâna asta prevede o creştere a capacităţii cu cel puţin 200 de paturi. Am discutat pe săptămâna asta şi sunt cel puţin 200 de paturi, sunt soluţii pe care le-am gândit pe fiecare regiune, sunt soluţii pe care le-am gândit şi pe Bucureşti, aici pe Bucureşti am discutat de mai multe soluţii posibile. Evident că am discutat şi de posibilitatea de creştere a numărului de paturi pentru Terapei Intensivă. De asemenea, am discutat şi de ventilatoare peste tot unde există posibilitatea de a deschide secţii de Terapie Intensivă să asigurăm tot ceea ce este neecsar, ventilatoarea, injectomare, sunt necesare în multe secţii, cum e la Malaxa, de exemplu, lucrări de asigurare a circuitelor de alimentare cu oxigen şi de asemenea de a putea găsi resurse pentru a putea realiza toate aceste lucrări în cel mai scurt termen posibil”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.