Orban: E posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public

0
sursa foto: Guvernul Romaniei

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că nu se pune problema reducerii veniturilor românilor, afirmând însă că este posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public.

„România a plecat de la un deficit moştenit de 4,6%. Deficitul de 9,1 trebuie privit şi în dinamica lui, este un deficit pe care l-ai păstrat din anul anterior. (…) La noi, creşterea deficitului este mai mică decât creşterea deficitului în alte ţări europene. (…) Nu există tăiere, dacă va fi necesar, vom optimiza  structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba. Oricum trebuie să facem simplificare, debirocratizare, digitalizare, oricum trebuie să facem un audit, o evaluare a instituţiilor publice şi, în mod evident, e posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public. Dar să stea liniştit orice angajat dintr-o instituţie publică care-şi face treaba, nu e în pericol. Sunt în pericol unii care au fost obişnuiţi să se facă că muncesc, nu cei care-şi fac treaba. În rest, obiectivul nostru este să creştem veniturile oamenilor. De aia dorim o creştere economică cât mai rapidă”, a declarat premierul Ludovic Orban.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version