Panourile solare de pe DN1, furate după o săptămână de la instalare – FOTO

Mai multe panouri solare și sursele de alimentare ale ansamblurilor de iluminare de pe DN1, din județul Brașov, au fost furate la doar câteva zile de la instalare, anunță DRDP Brașov.

„Din păcate ansamblurile de iluminare a insulelor de calmare de pe DN1 nu au rezistat nici o săptămână. S-au furat modulele de alimentare (compuse din baterii și panouri solare) de pe 4 astfel de insule între Brașov și limita cu județul Sibiu”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Sursa citată mai arată au nevoie de ajutorul populației pentru a-i prinde pe hoți.

Foto: Facebook / Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov

Ce cere ajutorul cetățenilor pentru identificarea hoților

„DRDP Brașov a depus plângere penală în acest caz dar autorii vor fi foarte greu de identificat. Tocmai din acest motiv vă rugăm să ne ajutați cu orice fel de informație despre ce s-a întâmplat sau cine ar fi putut să comită fapta.

Semnalizarea din zona insulelor de calmare este un element important de siguranța circulației, iar deteriorarea ei poate duce la pierderea de vieți omenești”, se mai arată în anunțul DRDP Brașov .

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati