Parchetul European, percheziții în România și Franța într-o anchetă privind fraudarea fondurilor europene

Patruzeci de percheziții domiciliare au loc marți în mai multe locații din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare condusă de Parchetul European (EPPO) din București cu privire la suspiciunea de fraudă cu fonduri europene, conform euractiv.ro.

Valoarea fraudei s-ar ridica la peste 30 de milioane de euro.

Filiala EPPO din București suspectează o schemă privind furnizarea de scrisori de garanție false beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri europene.

În România, perchezițiile se fac în București, Alba, Arad, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt. Se fac perchezitii si in Roquebrune-Cap-Martin, sudul Frantei.

Potrivit anchetei, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanțare UE, au fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare dubioase care nu dispuneau de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.

E vizată în special o bancă fictivă care se pare că operează în Insulele Comore și care a emis scrisori de garanție prin care a asigurat autorităților publice din România plata unor sume în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro.

În mod similar, instituții financiare care se pare că operează în Cehia, Letonia și Spania au emis scrisori de garanție pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru, și fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.

Pentru proiectele care beneficiază de finanțare europeană, câștigătorul contractului finanțat de UE trebuie să depună o scrisoare de garanție de bună execuție, emisă de o instituție financiară care se obligă să plătească anumite sume de bani, în cazul în care serviciile nu sunt executate corect.

În plus, în cazul în care beneficiarul fondurilor primește un avans, acesta trebuie să depună și o scrisoare de garanție către autoritatea contractantă, asigurând recuperarea avansului.

Procurorii cercetează persoane bănuite că au emis scrisori de garanție în numele unor entități financiare fictive sau cu resurse financiare fictive. În schimbul eliberării scrisorilor de garanție, suspecții au încasat sume importante de bani, pe care le-au folosit în interes propriu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati