Pepe, acuzat de acte de violență. Artistul a răbufnit în fața tribunalului

Pepe a anunțat de curând că el și cu soția sa o vor lua pe drumuri separate. Cu toate acestea, artistul nu a dat prea multe detalii despre motivul pentru care nu mai poate forma o familie cu Raluca Pastramă.

În urmă cu nici o săptămână, au apărut în presă informații potrivit cărora Raluca Pastramă ar fi fost bătută de soțul gelos, împotriva căruia a cerut și un ordin de protecție. Ordin pe care l-a și retras după doar câteva zile. La rândul său, Pepe, a mers să conteste acest ordin și a formulat o declarație către instanță din care reiese că a Raluca l-a înșelat.

La ieșirea din tribunal, artistul a făcut și primele declarații cu privire presupusele acte de violență.

Victorie la judecătorie pentru Pepe

Cu toate că a câștigat în fața soției, la Judecătoria Sectorului 2, Pepe pare să fie în continuare afectat de ceea ce se întâmplă în viața lui. Artistul a vorbit pentru prima dată despre cauza rupturii dintre el şi Raluca Pastramă, o presupusă infidelitate a soției.

”Dacă ar fi existat vreo violență, ar fi fost dovedită astăzi! Eu de asta am tăcut, ca să vedeți cât de furmoasă este la față, nu are nimic. Neavând nimic și-a retras plângerea acum. Nu s-a întâmplat niciun act de violență, nimic, s-a încercat să se construiască niște probe pentru divorțul care urmează, dar nu s-a putut a fi construite.

Să își dea masca jos, să vedeți ce pumn în gură i-am dat. Nu există așa ceva, oameni buni! Eu nu reprezint un pericol pentru nimeni, eu sunt cel mai bun și cel mai calm om din lume, dar problema mea este că sunt foarte argumentat când mă cert cu cineva și deranjez când spun adevărul. Acel ordin a fost emis fără nicio probă, nu a existat nicio zgârietură, nicio lovitură, niciun martor, nimic! Eu am de crescut și de educat niște copii”, a spus Pepe la ieșirea din sala de judecată, scrie Antena3.ro.

Raluca Pastramă a cerut ordin de protecţie

Raluca Pascu, fostă Pastramă, soţia lui Pepe (Ionuţ Pascu), ar fi fost bătută pe stradă de soţul gelos, motiv pentru care a sunat de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112, solicitând intervenţia Poliţiei.

Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile, respectiv joi, 19 noiembrie 2020, atunci când Raluca Pastramă ar fi fost agresată pe stradă de soţul ei.

Conflictul dintre cei doi soţi a început în urmă cu câteva săptămâni, atunci când Pepe a postat pe YouTube un clip video în care a anunţat că Raluca a decis să pună capăt relaţiei dintre ei, chiar dacă, în opinia lui „nu există un motiv major, real” de divorţ.

Astfel, conflictul a culiminat, joi, printr-un scandal uriaş în care cei doi soţi s-au certat, s-au înjurat şi s-au agresat pe stradă.

„La data de 19.11.2020, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 7 Poliție a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că în cursul zilei a fost agresată fizic de către soțul său. A fost emis ordin de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, se arată într-o informare a Poliţiei.

Raluca Pastramă şi Pepe sunt căsătoriţi de opt ani şi au împreună doi copii, iar în urmă cu trei săptămâni au decis să pună capăt relaţiei lor.

Potrivit presei mondene, cei doi locuiesc deja separat de aproximativ două săptămâni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati