Persoanele fără adăpost și cele cu handicap, incluse miercuri în etapa a II-a de vaccinare

Persoanele cu adăpost și care suferă de un handicap vor fi incluse miercuri în etapa a doua de vaccinare, printr-o hotărâre de Guvern, a anunțat ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.

„Avem o Hotărâre de Guvern în pregătire care include în această etapă a doua de vaccinare două categorii extrem de importante şi anume cei fără adăpost, vor fi încadrate ca persoane vulnerabile, care au acces la vaccin deja acum – şi autorităţile publice locale, cei care v-aţi interesat de acest lucru, ştiţi cam cât de complicată este situaţia acestora acestor persoane. Şi, pe lângă asta, sunt cei cu un anumit grad de handicap sau cei care sunt acasă după o operaţie şi sunt imobilizaţi la pat.

De asemenea, toţi cei care locuiesc sub acelaşi acoperiş, cei care îi îngrijesc. E foarte important şi avem cu toţii, poate, oameni, rude, prieteni, poate bunici, care sunt la pat şi care trebuie să fie îngrijiţi. Poate că ei nu pot face vaccinul din motive medicale şi atunci e necesar ca cei din jurul lor să fie să fie protejaţi, aşa încât îi protejăm şi pe ei. Asta va fi inclus în Hotărârea de Guvern care va fi adoptată mâine”, a precizat Voiculescu potrivit stiriprotv.ro.

Ministrul sănătății a adăugat că sunt discuţii ca inclusiv persoanele surdo-mute să aibă acces la vaccinare.

Am avut o discuţie pe tema asta şi este obiectivul nostru ca toată lumea din România, inclusiv persoanele surdo-mute, cu deficienţe de auz, să poată să aibă acces la vaccin”, a afirmat Voiculescu.

Alte variante de înscriere la vaccin pentru persoanele cu boli cronice

De altfel, probleme pe platforma de vaccinare au existat din cauza bazelor de date, iar asta a generat dificultăți în înscrierea persoanelor cu boli cronice, a mai spus Voiculescu.

„Au fost probleme, într-adevăr, problemele vin în principal din calitatea bazelor de date pe care le are statul român. Vorbeaţi de pacienţi cu boli cronice care nu s-au putut programa şi nu s-au putut programa pentru că în sistem nu a apărut faptul că ei suferă de o boală cronică sau de alta. Lucruri care nu s-au făcut în ultimii 30 de ani (…) şi nu pot fi reparate de pe o zi pe alta, dar lucrăm în această direcţie. Şi un pas mare care s-a făcut, şi vorbesc despre cei cu boli conice, este că toată lumea care nu s-a putut înscrie, în următoarele zile pregătim alte variante de înscriere pentru aceste persoane. Aşa încât fiecare om din România care face parte, în momentul acesta, din etapa a doua de vaccinare, aşa cum a fost ea definită în HG, se va putea înscrie, se va putea programa”, a adăugat Voiculescu.

Vorbind despre măsura alternativă de înscriere, Voiculescu a spus că va fi o listă separată de aşteptare pe care cei cu boli cronice se vor putea înscrie şi vor fi sunaţi de către un call center pentru a se programa.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati