România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană atât în privința utilizării instrumentelor de inteligență artificială de către populație, cât și a adoptării acestor tehnologii de către companii. Potrivit unei analize realizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, decalajul este legat de nivelul redus al competențelor digitale de bază, domeniu în care țara se află, de asemenea, pe ultima poziție în UE.
Datele Eurostat arată că, în 2025, doar 17,8% dintre românii cu vârste între 16 și 74 de ani au utilizat instrumente de inteligență artificială generativă, față de media europeană de 32,7%. România este astfel la mare distanță de Danemarca, aflată pe primul loc, cu 48,4%. În scop profesional, doar 5,2% dintre români au folosit AI generativ, comparativ cu 15,4% la nivelul UE.
Situația este similară în mediul de afaceri. Numai 5,2% dintre firmele românești cu cel puțin 10 angajați utilizează tehnologii de inteligență artificială, față de 20% în Uniunea Europeană. Procentul este chiar sub nivelul înregistrat de companiile europene în 2021, când media era de 7,7%.
Unul dintre factorii care explică această situație este nivelul scăzut al competențelor digitale. Doar 31,8% dintre români au competențe digitale de bază sau peste acest nivel, în timp ce media UE ajunge la 60,4%. La nivel european, țările în care populația are competențe digitale mai bune înregistrează, în general, și o utilizare mai ridicată a inteligenței artificiale.
Decalajul nu poate fi explicat doar prin nivelul de dezvoltare economică sau prin accesul la internet. Bulgaria, Grecia, Letonia, Slovacia și Ungaria au un PIB pe locuitor mai mic decât România, dar înregistrează rezultate mai bune atât la competențe digitale, cât și la utilizarea AI. Grecia, de exemplu, are un PIB pe locuitor de 68% din media UE, față de 78% în România, însă 44,1% dintre greci au folosit AI generativ. Nici utilizarea internetului nu elimină diferența: dintre persoanele care au accesat internetul în ultimele trei luni, 19,1% au folosit AI generativ în România, față de 34,8% în UE.
Datele indică și o agravare a decalajului. Între 2021 și 2025, ponderea românilor cu competențe digitale de bază a crescut de la 27,8% la 31,8%, în timp ce media europeană a urcat de la 53,9% la 60,4%. În ritmul actual, România ar ajunge la ținta europeană de 80% din populație cu competențe digitale de bază abia peste aproximativ 48 de ani. În cazul companiilor, diferența față de media UE s-a mărit de la 6,3 la 14,7 puncte procentuale în aceeași perioadă.
Nici generațiile tinere nu recuperează decalajul. Doar 44,1% dintre românii cu vârste între 16 și 24 de ani au folosit AI generativ, față de 63,8% la nivel european. În rândul elevilor și studenților, procentul este de 53,5%, comparativ cu 72% în UE. Persoanele cu studii superioare reprezintă categoria care se apropie cel mai mult de media europeană: 41% în România, față de 49% în Uniune.
Analiza avertizează că lipsa competențelor digitale riscă să accentueze inegalitățile de pe piața muncii, într-un moment în care inteligența artificială schimbă rapid modul de desfășurare a activităților profesionale. Fără investiții în educație și formarea adulților, o mare parte a forței de muncă din România ar putea rămâne în afara beneficiilor de productivitate aduse de noile tehnologii.



