Peste 20 de artizani îşi prezintă produsele la evenimentul „De peste tot din ţară, în Bucureşti”, în hipermarketul Carrefour Băneasa

Peste 20 de artizani din mai multe regiuni ale ţării îşi prezintă produsele, timp de două zile, în hipermarketul Carrefour Băneasa, în cadrul evenimentului „De peste tot din ţară, în Bucureşti”.

Potrivit unui comunicat al companiei, la eveniment participă artizani listaţi în magazinele Carrefour din mai multe regiuni ale ţării – Moldova, Banat, Crişana, Transilvania, Dobrogea, Oltenia, Muntenia şi Maramureş – produsele reflectând diversitatea gastronomică românească: lactate şi brânzeturi artizanale, mezeluri tradiţionale, conserve şi dulceţuri, băuturi artizanale precum bere, vişinată, limonade naturale şi apă tonică, vinuri, produse de panificaţie şi patiserie, snackuri şi miere.

Lansat la jumătatea anului trecut în Piatra Neamţ şi Roman, programul reuneşte astăzi 300 de artizani din 21 de judeţe. Aceştia oferă clienţilor peste 4.000 de produse autohtone, de la brânzeturi şi mezeluri tradiţionale, la băuturi artizanale şi produse vegane, în mai mult de 30 de localităţi din ţară.

„La nivel naţional, Carrefour este casa comunităţii de producători locali cu peste 2.000 de parteneri, o reţea mereu în creştere. Dincolo de cifre, am creat un ecosistem care funcţionează şi creează valoare în comunităţile în care suntem prezenţi. Mai departe, succesul demersului de artizani ne demonstrează şi potenţialul ultralocal, deja extrem de apreciat de clienţii noştri pe categoria de produse proaspete” , a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România, într-un comunicat de presă.

Totodată, Carrefour a lansat în cadrul evenimentului, care a debutat joi şi va continua şi vineri, apelul de înscriere pentru artizanii din Bucureşti şi Ilfov.

În prezent, 1.300 de producători români livrează în hipermarketurile şi marketurile aflate pe o rază de maximum 50 km.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati