Piedone și-a prezentat bilanțul la o lună după numire. A dat amenzi de 41 de milioane de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat, în perioada 7 februarie – 10 martie, peste 7.600 de acţiuni de control, fiind date peste 6.000 de amenzi în valoare de este 41 de milioane de lei.

  • ANPC a transmis, joi, un raport al activităţii pentru perioada 7 februarie – 10 martie.

În acest interval au fost efectuate 7.647 acţiuni de control, cele mai multe la produse alimentare şi nealimentare.

”În urma controalelor, au fost întocmite un total de 3.992 procese verbale de control cu amendă aplicată, dintre care 2.327 au fost deja încasate. Un număr total de 10.523 sancţiuni a fost aplicat în această perioadă: avertismente – 4.425, amenzi – 6.098”, a transmis ANPC.

Potrivit instituţiei citate, valoarea totală a amenzilor aplicate este de 41.094.350 lei, ”reflectând severitatea abaterilor descoperite şi necesitatea respectării stricte a reglementărilor în vigoare”.

ANPC precizează că au fost prelevate un total de 82 probe, dintre care 6 au fost declarate neconforme. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme, astfel:

• Mărfuri comunitare: 3.245.475 lei

• Mărfuri extracomunitare: 81.869 lei

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îşi reafirmă angajamentul de a asigura protecţia consumatorilor şi de a lua toate măsurile necesare pentru ca orice abatere de la reglementările legale să fie sancţionată corespunzător”, au precizat reprezentanţii ANPC.

Potrivit sursei citate, față de aceiași perioadă a anului 2024 (07.02-10.03) creșterile indicatorilor de performanță au fost semnificative și anume:

-Servicii alimentare o creștere cu 168%
-Servicii nealimentare o creștere cu 83%
-Procese verbale de prelevare 62%
-Opriri temporare a prestării de servicii 75%
-Sancțiuni aplicate 140%

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati