PMP „invită” ALDE, partidul fondat de Tăriceanu, ”să pună bazele unui proiect comun”

0

Partidul Mişcarea Populară (PMP), fondat de Traian Băsescu, „a invitat” ALDE, formațiunea fondată de Călin Popescu Tăriceanu, „să pună bazele unui proiect comun pentru a consolida, împreună, dreapta politică din România”.

Anunțul a fost făcut pe Facebook, sâmbătă, de PMP, care spune că în deschiderea Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret, preşedintele PMP, Eugen Tomac, l-a avut ca „invitat special” pe liderul ALDE, Daniel Olteanu.

„Invitaţia a fost făcută de către PMP pentru a gândi un proiect comun care să ofere României stabilitatea şi echilibrul necesar.

Mesajul celor doi lideri a fost unul clar: direcţia în care ţara se îndreaptă în prezent este una greşită. PMP şi ALDE își doresc consolidarea dreptei pentru a crea alternativa de care România are nevoie”, mai spune PMP.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version