NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Poliția Locală Sector 2 ridică mașinile parcate pe trecerile de pietoni. „Nici măcar pentru două minute”

Poliția Locală Sector 2 anunță că a intensificat acțiunile împotriva șoferilor care își lasă autoturismele pe trecerile pentru pietoni, în contextul începerii noului an școlar.

Potrivit Direcției Generale de Poliție Locală Sector 2, mașinile parcate pe „zebră” reduc vizibilitatea pietonilor și pot reprezenta un pericol, în special pentru elevii care traversează străzile în drum spre școală.

Polițiștii locali ridică autovehiculele staționate neregulamentar pe trecerile de pietoni. Instituția le transmite conducătorilor auto să respecte regulile de circulație și să nu ocupe aceste zone nici pentru perioade scurte.

Autovehiculele ridicate pot fi recuperate după achitarea tarifelor aferente operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.

Poliția Locală Sector 2 atrage atenția că timpul scurt în care un șofer intenționează să lase mașina în acel loc nu elimină riscul pentru pietoni și nu face staționarea legală.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati