Polițiștii se pregătesc de proteste: de luni nu vor mai da amenzi

Nemulțumite de înghețarea salariilor, patru sindicate ale polițiștilor au anunțat că vor începe de luni protestele. Astfel, începând din 11 ianuarie oamenii legi nu vor mai vor aplica amenzi, ci doar sancțiunea avertismentului scris sau verbal prevăzută în ordonanța privind regimul contravențiilor.
De asemenea, din 18 ianuarie nu vor mai comunica deciziile de carantinare/izolare și nu vor mai verifica persoanele în cazul cărora se impun aceste măsuri. De asemenea, nu vor mai face ore suplimentare și nu vor mai asigura permanența de la domiciliu, potrivit unui comunicat semnat de liderii sindicatelor Europol, Pro Lex, Decus și Diamantul, citat de Hotnews.ro.
Din 25 ianuarie, polițiștii spun că, dacă nu se vor revizui prevederile legale în ceea ce le privește drepturile, vor asigura doar urgențele.

„In 31 decembrie a fost un protest și protestele vor continua, pentru că colegii nostri nu mai sunt dispuși să accepte bătaia de joc la care au fost supuși. De luni, 11 ianuarie, vom apela la foarte multe avertismente, vom fi foarte întelegători cu cei care încalca legea”, a declarat la Realitatea plus Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati