NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Povestea Lunei, cățelușa surdă adoptată de la ASPA București. Ana Maria a plecat de la târg cu două cățelușe

O poveste de adopție prezentată de ASPA București arată cum două cățelușe, Peppa și Luna, și-au găsit o familie după ce au fost văzute într-o postare pe rețelele sociale. Ana Maria a ajuns la târgul de adopții din Parcul Izvor hotărâtă să adopte trei câini, însă s-a întors acasă cu două.

Femeia spune că a fost impresionată de poveștile animalelor prezentate de ASPA și că, după ce le-a văzut pe Peppa și Luna, a simțit că acestea sunt câinii potriviți pentru familia sa. Cele două cățelușe aveau aproximativ trei luni în momentul adopției.

Ulterior, Ana Maria a descoperit că Luna este surdă. Faptul că patrupedul nu reacționa la zgomote a devenit evident după ce femeia a observat că, în timp ce celelalte animale se agitau la trecerea avioanelor, Luna continua să doarmă.

„M-am bucurat că am adoptat-o”, a povestit Ana Maria, explicând că s-a gândit că un câine surd ar putea avea mai puține șanse să fie adoptat și să rămână mai mult timp în adăpost.

Odată ajunse în noua casă, Peppa și Luna au devenit parte dintr-o familie numeroasă. Ana Maria mai avea trei câini – Tasha, în vârstă de 12 ani, Bijoux și Puky –, astfel că acum gospodăria are cinci câini.

Luna s-a adaptat rapid și este descrisă de stăpâna sa drept foarte jucăușă și curioasă. Aleargă prin curte alături de ceilalți câini, o provoacă pe Tasha la joacă și este pasionată inclusiv de „bricolaj” și grădinărit, după ce a ros mobilierul de pe terasă și s-a ocupat de tufele de lavandă și rozmarin.

Familia mai are două rațe și două țestoase, iar viața alături de cele cinci animale presupune mai multă muncă și organizare. Ana Maria spune însă că nu regretă nicio clipă decizia de a adopta.

„Sunt sufletele noastre și nu regret nicio clipă că le-am adoptat. Sunt parte din familie, pur și simplu”, este concluzia poveștii prezentate de ASPA București.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati