Prefectul Capitalei s-a încurcat în cifre când a anunțat procentul bucureștenilor vaccinați

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că, dintr-o regretabilă eroare au fost trecuți la capitolul bucureșteni vaccinați 1,2 milioane de locuitori. De fapt, acela reprezintă numărul de doze administrate în cele două faze, scrie realitatea.net.

„Buna seara. În cursul zilei de astăzi, am raportat un număr de 1,2 milioane de bucureșteni vaccinați, ceea ce ar fi însemnat un rezultat remarcabil: 50% dintre locuitorii Capitalei vaccinați. Din păcate, acest număr este eronat. Am interpretat greșit – de fapt, acesta reprezintă numărul de doze administrate în cele două faze. Numărul de bucureșteni vaccinați cu cel puțin o doză este de 667.176, iar cel al bucureștenilor imunizați complet este de 585.611.

Vă cer scuze pentru eroare. Ar fi fost o veste cu adevărat bună dacă număram, astăzi, peste 50% dintre bucureșteni vaccinați. Din păcate, mai avem de muncit până la a obține acest rezultat”, se arată în comunicatul oficial.

Inițial, Alin Stoica a declarat că aproape 1,2 milioane de bucureşteni s-au vaccinat anti-COVID şi anunţă organizarea de noi evenimente de vaccinare dedicate nu doar locuitorilor Capitalei, ci şi celor din judeţele limitrofe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati