Prefectul de Ilfov: Se analizează definirea zonei metropolitane, astfel încât să luăm măsuri comune cu Bucureștiul

0
Unsplash

Prefectul de Ilfov, Daniel Zamfir, a anunțat că la nivelul Guvernului se analizează definirea zonei metropolitane, astfel încât să fie luate măsuri comune cu Bucureștiul pentru limitarea epidemiei și a precizat că „în scurt timp” vor fi soluții comune.

Prefectul a precizat că, în prezent, în Ilfov nu pot fi impuse măsuri suplimentare față de cele prevăzute în lege, potrivit G4Media.

„Și la nivel guvernamental se analizează definirea zonei metropolitane, astfel încât să luăm măsuri comune. Și premierul a adus în discuție situația București-Ilfov. Este acordată o atenție deosebită zonei București-Ilfov și soluțiile vor fi, cu siguranță, în scurt timp comune cu cele din București”, a afirmat prefectul Daniel Zamfir.

Ilfovul a ajuns, joi, la o rată de infectare de 2.25 cazuri la mia de locuitori, o creștere importantă față de ziua precedentă, care era la 1.52. Totuși, județul rămâne în scenariul galben, în timp ce Bucureștiul este de peste două săptămâni în cel roșu.

Astfel, în Capitală sunt închise școlile, restaurantele, cinematografele, teatrele, sălile de jocuri de noroc, în timp ce în localitățile lipite de București, cum este orașul Voluntari, școlile sunt deschise, iar restaurantele sau sălile de jocuri de noroc funcționează la 30% din capacitate. Nici masca nu este obligatorie peste tot, ci doar în spațiile închise și în zonele aglomerate.

Prefectul Zamfir a precizat că orașul Voluntari are o rată de incidență de 2.40, fiind în scenariul galben. Mulți dintre cei care locuiesc aici lucrează în București, iar din Capitală vin profesori și copii la școlile private de aici.

Județul Ilfov este „într-o situație specială”

Prefectul admite că județul Ilfov este „într-o situație specială”, dând ca exemplu transportul public, care este comun cu Bucureștiul. Dar spune că nici nu pot fi impuse aceleași măsuri ca în București în localități unde există doar câteva cazuri de COVID. Acesta mai explică și faptul că, dacă impune restricții suplimentare față de ceea ce stabilește hotărârea de guvern în funcție de rata de incidență, acestea pot fi contestate în justiție

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version