Prefectura Capitalei: Call-center prin intermediul căruia vor fi gestionate situaţiile care vizează refugiaţii din Ucraina aflaţi în Bucureşti şi Ilfov

Prefectura Capitalei anunţă, vineri, că a fost operaţionalizat un call-center în cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CMBCCI), prin intermediul căruia vor fi gestionate mult mai eficient situaţiile care vizează refugiaţii proveniţi din zona de conflict armat din Ucraina, aflaţi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Prin intermediul numărului 021.414.44.94 vor fi preluate cererile de cazare şi hrănire a refugiaţilor, va fi consemnată luarea acestora în spaţiu de către societatea civilă, precum şi alte date referitoare la şederea acestora pe teritoriul României, potrivit news.ro.

Call-center-ul va funcţiona cu caracter permanent şi va permite preluarea simultană a 10 apeluri, de către operatori vorbitori de limbă română şi engleză, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului General pentru Imigrări.

Acest demers a fost iniţiat la propunerea Prefectului Capitalei, pentru eficientizarea activităţii instituţiilor aflate în coordonare, şi s-a realizat cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati