Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a anunţat, luni seară, că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, cu respectarea restricţiilor impuse. „A fost o eroare materială”, a susţinut reprezentantul Prefecturii, referindu-se la faptul că iniţial se anunţa că şi aceste activităţi se suspendă.
Facem menţiunea că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, cu respectarea strictă a prevederilor legale ale ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării, al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale”, a declarat, luni seara, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bucureşti, Mariana Stancu-Ţipişcă.
Anterior, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, în şedinţa de luni, de la ora 15.00, mai multe restricţii în Capitală, în contextul în care rata de incidenţă cumulată a cazurilor a ajuns duminică la 3.02 la mia de locuitori, iar luni este de 3.19. Astfel, de la ora 00.00 din 20 octombrie purtarea măştii va fi obligatorie în spaţiile publice deschise de către persoanele cu vârsta de peste 5 ani, restaurantele şi cafenelele vor fi închise în interior, cinematografele, sălile de spectacole şi jocurilor de noroc vor fi şi ele închise.
Iniţial, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Mariana Stancu-Ţipişcă, spunea că toate unităţile de învăţământ vor trece în scenariul roşu, inclusiv creşele şi universităţile de stat şi private.
„E suspendată activitatea didactică, pentru toate instituţiile şi unităţile de învăţământ, inclusiv creşte şi universităţi. Ne referim la activitatea didactică desfăşurat faţă în faţă. A fost interzisă activitatea în cinematografe, în săli de spectacole. S-a instituit obligaţia purtării măştii în toate spaţiile publice, ne referim şi la copiii care au împlinit vârsta de 5 ani. Masca va fi purtată corespunzător, acoperind nasul şi gura.