Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vine în România pe 15 iunie

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron vine în România miercurea viitoare, pe 15 iunie. Acesta va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, susține news.ro.

De asemenea, preşedintele francez ar urma să se întâlnească şi cu soldaţii francezi din NATO aflaţi la baza militară de la Kogălniceanu.

Vizita preşedintelui francez are loc la câteva zile după Summitul Bucureşti 9, găzduit de şeful statului Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Evenimentul este organizat la invitaţia Preşedintelui României şi a Preşedintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format, şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti.

Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati