Primăria București are conturile blocate pentru datorii de 3 miliarde de lei. Se cere ajutor de la Ministerul Finanțelor

0
165

Din cauza datoriilor de 3 miliarde de lei, conturile Primăriei București sunt blocate şi nu se pot face investiţii. Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, i-a solicitat sprijinul ministrului finanţelor, Alexandru Nazare. 

Nicușor Dan a avut marți o întâlnire cu ministrul finanţelor, căruia i-a cerut să permită creşterea gradului de îndatorare a Primăriei, astfel încât să poată fi făcute şi investiţii, informează Agerpres.

Dan: Vrem să ridicăm nivelul de îndatorare

„Am găsit datorii curente de 3 miliarde de lei. Asta înseamnă trei sferturi din bugetul pe un an. Am avut îngăduinţa Ministerului de Finanţe, care ne-a compensat pe termie (pentru energia termică – n.r.) 300 de milioane de lei. Am avut îngăduinţa marii majorităţi a creditorilor, care ne-au eşalonat plăţile. Conturile noastre sunt încă blocate pentru investiţii. (…) Am făcut o vizită la ministrul de Finanţe şi modul în care am dori să rezolvăm această situaţie, care e un blocaj, este să asumăm pentru 2021 că din banii pe care îi primim de la bugetul naţional şi banii pe care îi colectăm noi din diverse taxe să acoperim cheltuielile de funcţionare şi datoriile curente. Cu acceptul Ministerului de Finanţe, să ridicăm nivelul de îndatorare. Avem un mare avantaj, că suntem puţin îndatoraţi pe termen mediu şi lung în comparaţie cu oraşele occidentale. Deci ne putem împrumuta, dacă ne dă voie Ministerul de Finanţe. Domnul ministru Alexandru Nazare mi-a spus să fac solicitările în scris ca departamentele ministerului să dea un punct de vedere”, a declarat primarul Nicuşor Dan, marți seara, la postul B1 TV.

Cum sunt distribuiți banii primiți de la Guvern? 70 milioane lei la salarii

„40 de milioane de lei nu este o sumă aşa de mare la nivelul bugetului Bucureştiului. Noi primim cam 260 – 280 milioane lei de la Guvern, în fiecare lună, din care dăm 60 milioane lei la transportul public, dăm 60 de milioane lei la termie, mai dăm 70 milioane lei la salarii, mai dăm vreo 40 milioane lei ajutoare sociale pe care am asumat că le plătim, mai sunt alte cheltuieli şi nu rămânem cu mare lucru”, a explicat Nicuşor Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.