Primăria București: O persoană a avut rezultat pozitiv și 128 rezultat negativ privind anticorpi COVID-19

O persoană a avut rezultat pozitiv şi 128 – negativ la testarea pentru anticorpi COVID-19 efectuată, miercuri, pe Arena Naţională, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), potrivit Agerpres.

Eşantionul în acest proiect este de 10.500 de cetăţeni (invitaţi în trei etape). Au fost expediate 5.000 de scrisori de invitaţie. S-au efectuat 2.000 de programări. Invitaţia în primele zile de testare a vizat 500 de persoane. În prima zi de derulare a proiectului, miercuri, au fost efectuate 129 de analize. S-au înregistrat 128 de rezultate negative (cetăţenii nu au trecut prin infecţie SARS-CoV-2) şi unul pozitiv (prezenţă anticorpi, persoană imunizată), precizează PMB.

„Testarea de anticorpi a început ieri dimineaţă şi s-a încheiat în jurul orei 19,00. La ora 13,00, o echipă de inspectori DSP ne-au comunicat că nu mai putem testa la Arena Naţională pentru că nu avem aviz DSP pentru a funcţiona ca laborator, în condiţiile în care cu 2 săptămâni înainte o altă delegaţie a DSP a verificat locaţia, circuitele şi a spus că totul este în regulă, urmând să trimită avizul la ASSMB”, menţionează PMB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati