Primăria Sectorului 1 ajută ediția a XV-a a Festivalului de Teatru Independent “Undercloud”

0

Spectacole de teatru jucate exclusiv de tineri artiști independenți, spectacole de dans contemporan, lansări de carte, performance-uri, prezentare de costume de teatru sunt unele dintre cele mai importante atracții ale ediției a XV-a a Festivalului de Teatru Independent „Undercloud”,  care va fi găzduită în perioada 13-19 iunie de Sectorul 1 al Capitalei.

Primăria Sectorului 1 intenționează să coopereze cu organizatorul evenimentului – Fundației Calea Griviței, reprezentată de artistul și omul de cultură Chris Simion – Mercurian, în implementarea  acestui festival de referință al peisajului cultural bucureștean.

În ședința de vineri a Consiliulului Local Sector 1 a fost aprobat în unanimitate Proiectul de hotărâre prin care se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 de a hotărî cu privire la încheierea unui protocol de cooperare între Consiliul Local al Sectorului 1 și Fundația „Calea Griviței” în scopul implementării proiectului cultural de interes public local „Undercloud – Festival de Teatru Independent Ediția 15”.

„Admir determinarea cu care regizoarea și scriitoarea Chris Simion-Mercurian promovează cultura sub toate formele ei. Așa că am răspuns pozitiv atunci când ne-a cerut sprijinul pentru organizarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud pe Calea Griviței. Se simte nevoia unui nou început și a unei renașteri a manifestărilor culturale care să răspundă așteptărilor unui public exigent așa cum este în Sectorul 1. Consiliul Local Sector 1 a votat astăzi în unanimitate proiectul cultural prin care cerem împuternicirea Consiliului General pentru a putea coopera pentru realizarea Undercloud 2022. Suntem presați de timp, festivalul va avea loc în perioada 13 – 19 iunie 2022, așa că așteptăm  aprobarea pentru a demara cât mai repede această cooperare”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Undercloud – Festival de Teatru Independent Ediția 15” se va desfășura în următoarele locații: Teatrul dramaturgilor, Muzeul Literaturii, Biserica Sfinții Voievozi, UNARTE, J’ai Bistrot, Black Habit și Grivița 53, precum și în spațiile adiacente de pe Calea Griviței. Scopul de a muta festivalul pe Calea Griviței este de a revitaliza zona, de a veni în sprijinul dezvoltării conceptului de Cartier Creativ, de a câștiga în timp o atmosferă de festival precum cea de la Avignon și de a aborda spații noi care pot fi transformate în scene temporare pentru artiștii independenți.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version