Primăria Sectorului 1 triplează numărul de beneficiari ai Programului “Grădinița de Vacanță”

În acest an, 1708 elevi cu vârsta de grădiniță din Sectorul 1 vor beneficia de programul “Grădinița de Vacanță”, inițiat și finanțat de administrația locală. Asta înseamnă aproape un număr triplu de preșcolari față de programul “Grădinița de Vacanță” din vara anului trecut, când au beneficiat 678 de preșcolari.

Consiliul Local Sector 1 a aprobat în ședința de astăzi, ținând cont și de nenumăratele solicitări venite din partea părinților, un proiect de hotărâre prin care se modifică Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr. 85/05.05.2022, în sensul că se mărește la 1708 numărul de beneficiari ai programului „Grădinița de Vacanță” din vara acestui an, față de 715 beneficiari cât se aprobase prin hotărârea inițială din luna mai 2022.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat astăzi, se aprobă alocarea de la bugetul local a sumei de 5.613.080 lei necesară implementării proiectului educațional și social “Grădinița de Vacanță” în perioada iulie-august 2022 de care vor beneficia 1708 preșcolari. În concret, de la bugetul local al Sectorului 1, pentru derularea acestui proiect, vor fi alocați 110 lei/zi/preșcolar, din care 20 lei/zi/preșcolar pentru hrană și 90 lei/zi/preșcolar pentru activități educaționale.

Din cele 1708 locuri se vor rezerva minimum 25 de locuri pentru preșcolarii cu cerințe educaționale speciale, mai spune sursa citată.

În cazul acestora, vor fi alocați de la bugetul local 215 lei/zi/preșcolar, din care 20 lei/zi/preșcolar pentru hrană și 195 lei/zi/preșcolar pentru activități educaționale.

“Investițiile în educația și îngrijirea copiilor noștri reprezintă una dintre principalele mele priorități. Prin implementarea și extinderea programului Grădinița de Vacanță răspundem cu o soluție concretă la nevoile reale ale comunității Sectorului 1, una dintre cele mai dinamice și ocupate comunități din România. Am decis mărirea numărului de beneficiari ai acestui program față de anul trecut, ca urmare a nenumăratelor solicitări venite din partea părinților”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Grădinițele în care se va derula programul 

  • Grădinița nr. 116: 04 iulie – 12 august- 120 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 52: 04 iulie -19 august- 120 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 252: 01 iulie-31 iulie – 100 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 50: 04 iulie – 29 iulie- 100 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 283: 04 iulie 29 iulie – 180 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 248: 04 iulie – 12 august – 90 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 206: 04 iulie – 12 august – 150 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 281: 04 iulie 12 august – 100 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 42: 04 iulie 12 august – 128 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 46: 01 iulie – 26 august – 180 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 44: 04 iulie – 12 august – 80 de preșcolari;
  • Grădinița nr. 222: iulie – august 2022 – 200 de locuri;
  • Grădinița de la Școala nr. 183: 01 iulie – 26 august – 40 de locuri;
  • Grădinița nr. 122: iulie 2022 – 120 de locuri.

Programul “Grădinița de Vacanță” în cifre 

  • Anul 2017: 350 de preșcolari au beneficiat de program derulat în cinci grădinițe din Sectorul 1;
  • Anul 2018: 650 de preșcolari au beneficiat de program derulat în opt grădinițe din Sectorul 1;
  • Anul 2019: 725 de preșcolari au beneficiat de program derulat în opt grădinițe din Sectorul 1;
  • Anul 2020: 825 de preșcolari au beneficiat de program derulat în șapte grădinițe din Sectorul 1;
  • Anul 2021: 678 de preșcolari au beneficiat de program derulat în cinci grădinițe din Sectorul 1;
  • Anul 2022: 1708 de preșcolari vor beneficia de program care va fi derulat în 14 grădinițe din Sectorul 1.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati