Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, Centrul Cultural „Mihai Eminescu” Sector 2 și Inspectoratul Școlar al Municipiului București va desfășura, în perioada anului şcolar 2019-2020, proiectul „Când voi fi Mare” – Consiliere și orientare profesională pentru copii.
Prin activități interactive, prezentări și sesiuni de consultanță susţinute de profesioniști din diverse domenii de activitate, proiectul apropie școala de viață și de realitatea economică, sprijinind elevii să-și însușească o serie de competențe ce îi vor ajuta pe viitor în alegerea informată a profesiei potrivite.
Proiect de educaţie pentru sănătate finanţat de Primăria Sectorului 2