Primăria Sectorului 3 acordă peste 18.000 de burse școlare în semestrul II

0

Primăria Sectorului 3 va acorda 18.090 de burse, în semestrul II al anului școlar 2020-2021, pentru elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din sector.

În ședința de luni, Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat Hotărârea privind aprobarea numărului de burse și cuantumul acestora acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului București, în semestrul II al anului școlar 2020-2021.

Bursele școlare sunt acordate pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal din Sectorul 3, după cum urmează:

  1. Pentru elevii din ciclul primar:
  • 43 de burse de performanță, în cuantum de 200 de lei lunar;
  • 3 burse de merit -etape județene-olimpiade/concursuri și competiții/concursuri cultural-artisticeîn cuantum de 100 de lei lunar;
  • 825 de burse de ajutor social, în cuantum de 150 de lei lunar;
  • 28 de burse de ajutor social – ocazional, în cuantum de 150 de lei;
  1. Pentru elevii din ciclul gimnazial:
  • 40 de  burse de performanță, în cuantum de 200 de lei lunar;
  • 1040 de burse de merit – media generală 8.50-8.99, în cuantum de 100 de lei lunar;
  • 2096 de burse de merit – media generală 9.00- 9.49, în cuantum de 120 de lei lunar;
  • 5583 de burse de merit – media generală 9.50-10.00, în cuantum de 140 de lei lunar;
  • 304 de buse de studiu, în cuantum de 150 de lei lunar;
  • 795 de burse de ajutor social, în cuantum de 150 de lei lunar;
  • 19 burse de ajutor social – ocazional, în cuantum de 150 de lei;

3.    Pentru elevii din ciclul liceal:

  •  31 de burse de performanță, în cuantum de 400 de lei lunar;
  • 1429 de burse de merit – media generală 8.50-8.99, în cuantum de 200 de lei lunar;
  • 2293 de burse de merit – media generală 9.00- 9.49, în cuantum de 220 de lei lunar;
  • 1542 de burse de merit – media generală 9.50-10, în cuantum de 240 de lei lunar;
  • 6 burse de merit -etape județene-olimpiade/concursuri și competiții/concursuri cultural-artistice, în cuantum de 200 de lei lunar;
  • 15 burse de merit pentru elevii care au absolvit anul școlar 2019-2020 cu media generală 10, în cuantum de 1000 de lei lunar;
  • 551 de burse de studiu, în cuantum de 300 de lei lunar;
  • 1447 de burse de ajutor social, în cuantum de 300 de lei lunar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version