Primăria Sectorului 3 vrea să cumpere aproape 40.000 de tablete pentru elevi

 Primăria Sectorului 3 a încheiat un acord cadru pentru furnizarea a 39.458 de tablete destinate elevilor, în vederea desfăşurării în condiţii optime a procesului educaţional online.

În funcţie de necesităţile fiecărei unităţi de învăţământ, urmează a fi încheiate contracte subsecvente pentru cantităţile cerute de către acestea, în baza solicitărilor primite din partea părinţilor/ reprezentanţilor legali/ elevilor majori. Pentru stabilirea cantităţilor, unităţile de învăţământ vor lua în considerare şi numărul tabletelor primite de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Educaţiei prin achiziţiile derulate de către acestea, a anunţat Primăria Sectorului 3, joi, pe Facebook.

Acordul cadru a fost încheiat cu ofertanţii clasaţi pe primele trei locuri, în ordinea valorii ofertate, iar atribuirea contractelor subsecvente se va realiza în cascadă, respectiv în ordinea clasamentului rezultat în urma evaluării ofertelor.

Tabletele vor fi prevăzute cu cartelă SIM, vor avea conexiune nelimitată la internet 4G pe o perioadă de 24 luni şi cu acoperire pe raza Sectorului 3. Acestea vor fi putea fi conectate la tastatură şi vor fi livrate cu sistemul de operare Android 10, cu acces la magazinul de aplicaţii Google Play Store şi cu suita de aplicaţii Office instalată.

Finanţarea în vederea achiziţiei tabletelor s-a realizat în conformitate cu prevederile OUG 144/2020, modificată şi completată, privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021, în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2.

Durata acordului cadru este de 12 luni de la data semnării acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati