Primăria Sectorului 6 continuă ridicarea maşinilor abandonate, ajunse focare de infecţie

Primăria Sectorului 6 face curăţenie și le redă locuitorilor spaţiile de parcare ocupate de maşini şi rulote abandonate, potrivit unui comunicat de presă. Peste 10.000 de hârburi au fost identificate pe străzi.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au ridicat ieri, 18 noiembrie, 25 de autovehicule, care stăteau parcate de ani de zile pe străzile Liniei, Constantin Marinescu, Ioan Culcer, Pietrele Doamnei, Calea Giuleşti şi pe bulevardele Uverturii, Iuliu Maniu şi Preciziei.

Multe dintre ele erau adevărate focare de infecţie, pline cu gunoaie, haine şi alte obiecte strânse de persoane fără adăpost, care-şi făcuseră culcuş în interiorul lor.

„Poliţia Locală este mereu alertă pe acest subiect! Am început cu politici de toleranţă zero, iar pe măsură ce poliţiştii locali vor căpăta mai multă încredere că nimic nu li se întâmplă, dacă aplică legea, le vom extinde şi în alte domenii. Încep sa fiu din ce în mai mulţumit de poliţiştii locali, nu suntem încă acolo unde îmi doresc eu, dar se fac paşi în direcţia corectă”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Peste 10.000 de hârburi, identificate pe străzile din Sectorul 6

Pe spaţiul public din Sectorul 6 au fost identificate peste 10.000 de hârburi, iar pentru 1.163 au fost trimise somaţii către proprietari. 771 dintre aceştia le-au ridicat de bunăvoie şi le-au dus fie la fier vechi, fie le-au repus în circulaţie.

Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPPU) Sector 6 a eliberat străzile de încă 159 de maşini vechi. În total, 930 de hârburi au dispărut de pe străzi.

Toate sunt depozitate într-un spaţiu amenajat, în Bulevardul Preciziei nr. 24. Proprietarii care vor să le revendice au două luni la dispoziţie, apoi maşinile merg la REMAT.

Ei vor avea de achitat o taxă de 530 lei, cu TVA, care acoperă costul ridicării, transportului şi al depozitării.

12 autovehicule parcate ilegal au fost ridicate într-o zi

De asemenea, regulamentul permite și ridicarea mașinilor parcate ilegal, care încurcă circulaţia și blochează acțiunile de salubrizare.

Astfel că tot ieri, 18 noiembrie, au fost ridicate 12 autovehicule de pe străzile Tolbei, Cara Anghel, Lățea Gheorghe, Obcina Mare, Gârleni, Țincani, Aleea Meseriașilor și de pe bulevardele 1 Mai și Drumul Taberei.

Șoferii fuseseră somați să le mute cu 48 de ore înainte, pentru că în zonele respective urmau să aibă loc acțiuni de igienizare pe carosabil și la marginea trotuarelor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati