Primarul Sectorului 4: Lucrările de modernizare a şoselei Berceni au fost finalizate

Lucrările de modernizare a şoselei Berceni au fost finalizate, aceasta având acum patru benzi de circulaţie pe o lungime de circa 4,5 kilometri, precum şi peste 1.000 de noi locuri de parcare, a anunţat, vineri, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a informat agerpres.ro.

  • „Azi marcăm finalizarea lucrărilor de modernizare a şoselei Berceni, cu o lungime de 6,5 km.

Pe o lungime de 4,5 km am reuşit să lărgim de la două benzi la patru benzi suprafaţa carosabilă, reducând timpul de deplasare al şoferilor de la 45 de minute, pentru că atâta se făcea, de regulă, până Apărătorii Patriei, la circa şapte minute. (…)

De asemenea, am realizat din acest punct până la Piaţa Sudului un lanţ de locuri de parcare, astfel încât toate staţiile de metrou şi Spitalul Bagdasar, respectiv Piaţa Berceni-Olteniţei, să aibă locuri de parcare, totalizăm un număr de aproximativ 1.500 de locuri de parcare construite de la Centură până la staţia de metrou Piaţa Sudului”, a declarat Băluţă la un eveniment ce a marcat încheierea lucărilor.

Totodată, pentru siguranţa şoferilor şi fluidizarea traficului din zonă, s-a optat pentru amenajarea unui sens giratoriu modern în locul unei intersecţii tradiţionale.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, valoarea totala investiţiei este de 30.700.119 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati