Primul protest anunțat în contextul Ordonanţei ‘trenuleţ’

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) a anunţat că, luni, declanşează centralizarea de semnături pentru blocarea activităţilor din Poliţia Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară pe data de 31 decembrie, începând cu ora 6:30.

Conform comunicatului, „acţiunea din 31 decembrie va demonstra o dată în plus (prima acţiune de acest tip având loc pe 31 mai 2023) că Poliţia Penitenciară se menţine funcţională doar pentru că poliţiştii de penitenciare acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum uriaş, unic în România”.

„Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus chiar şi pe o perioadă scurtă de timp generează blocaje în special în sectorul operativ. La data menţionată personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu va intra în unităţi.

Prin urmare, turele operative aflate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate în dimineaţa zilei de 31 decembrie, apelul deţinuţilor nu se va efectua, iar o serie lungă de structuri şi activităţi se vor bloca (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanţe etc). (…) Acţiunea din 31 decembrie reprezintă un avertisment pentru guvernanţi, precum şi dovada că suntem determinaţi să încetăm activităţile total în luna ianuarie 2025. Guvernul va trebui să identifice soluţii alternative pentru misiunile de pază, escortare şi supraveghere din penitenciare. Acţiunile de refuz al muncii suplimentare vor fi susţinute cu proteste în faţa tuturor penitenciarelor din România”, afirmă sindicaliştii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati