Programarea persoanelor cu vârste de peste 65 de ani va fi deschisă în a doua jumătate a lunii martie, informează CNCAV , însă există posibilitatea ca ea să se reia mai devreme, în funcție de calendarul de livrare a vaccinurilor, care nu este stabilit de CNCAV.
Există posibilitatea să fie deschisă mai devreme, în funcție de cantitatea de doze de vaccinuri Pfizer BioNTech și Moderna primită în următoarea perioadă”, potrivit unui răspuns transmis de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) la solicitarea SpotMedia.ro.
”România trebuie să primească o cantitate de doze de vaccinuri autorizate conform cotei stabilite de Comisia Europeană. Noi ne dorim să avem o cantitate cat mai mare de doze de vaccinuri pentru a putea vaccina la capacitate maximă, dar suntem condiționați de ceea ce primim”, se mai arată în răspunsul primit la redacție.
În această perioadă s-au făcut mai multe informări pe această temă prin asociațiile medicilor de familie și au fost organizate webinarii, inclusiv cu personalul vaccinator, pentru a se transmite cât mai clar mesajul că foarte multe aspecte legate de vaccinarea împotriva Covid-19 nu țin de autoritățile de la București.
”Există diferenţe în ceea ce priveşte vaccinurile bazate pe ARN mesager şi vaccinul de la AstraZeneca – şi aici mă refer la grupa de vârstă. Din acest punct de vedere, o persoană care este cu grupa de vârstă între 18 şi 55 de ani în momentul în care va intra pe platforma în dorinţa de programare teoretic va avea toate centrele de vaccinare disponibile în care se poate programa, centre de vaccinare care vor avea cele trei tipuri de vaccinuri.
O persoană care are între 16 şi 18 ani va avea disponibile doar centrele de vaccinare în care vom avea vaccin de la Pfizer pentru că este singurul vaccin la această indicaţie de vârstă. O persoană care are peste 55 de ani va avea disponibile centrele de vaccinare care conţin vaccinurile de la Pfizer şi Moderna care au specificaţie pentru această grupă de vârstă”, a menționat coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.