Programări online pentru plimbările cu vaporașul pe Lacul IOR, exclusiv pentru cetățenii Sectorului 3

Pentru o planificare mai bună a curselor gratuite cu vaporașul pe Lacul IOR, reprezentanții Primăriei Sector 3 au implementat un formular de programări online.

Sistemul de programări este funcțional începând din această săptămână și poate fi găsit la secțiunea programări online pe site-ul primăriei sau direct, aici: https://vaporas.primarie3.ro/

Astfel, cetățenii Sectorului 3 vor putea rezerva un loc pentru o plimbare cu vaporașul la ora pe care o doresc, fără să mai aibă grija disponibilității vaporașului și fără a mai sta la coadă.

  • Prin această platformă se pot programa pentru plimbarea cu vaporașul din Parcul IOR exclusiv persoanele domiciliate în Sectorul 3;
  • Programarea se face pentru un un grup de maximum 6 persoane;
  • Programarea online se poate face cu cel puțin 30 de minute înaintea cursei pentru care se optează (exemplu: pentru o cursă de la ora 11:15, programarea se poate face până cel târziu la ora 10:45);
  • Persoanele care se programează trebuie să se prezinte la zona de plecare în cursă a vaporașului cu cel puțin 15 minute înaintea orei de pornire (exemplu: cei care s-au programat pentru cursa de la ora 11:15, trebuie să fie la debarcader cel târziu la ora 11:00);
  • Cei care s-au programat, dar nu se prezintă la debarcader cu cel puțin 15 minute înaintea plecării în cursa pentru care au optat, pierd programarea;
  • Persoanelor care nu s-au programat, fie că sunt, fie că nu sunt din Sectorul 3, li se permite accesul în cursă, în măsura în care rămân locuri libere la finalizarea termenului alocat programării online;
  • Pentru fiecare plecare, prin platforma online se pot ocupa 40 de locuri. Capacitatea vaporașului este de 50 de persoane, dar această cifră variază în funcție de nivelul apei. În situația în care se permite îmbarcarea a 50 de persoane, locurile libere vor fi ocupate de cei care s-au prezentat la debarcader fără o programare prealabilă, în ordinea sosirii la debarcader. Prioritate au cei care fac dovada domiciliului în Sectorul 3.

Întregul regulament poate fi consultat aici https://vaporas.primarie3.ro/Regulament

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati