Programul Start-Up Nation 2022 va fi lansat pe 19 iulie

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va lansa pe 19 iulie, la ora 10:00, a treia ediţie a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Daniel Cadariu, într-o conferinţă de presă.

Perioada de înscriere va fi de 30 de zile lucrătoare, până la 1 septembrie ora 20:00, mai spune sursa citată.

„În această perioadă, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea de a se preînscrie pe platforma ministerului şi precizăm că în data de 18 iulie, în ziua dinaintea lansării, va fi un interval de câteva ore în care platforma nu va funcţiona, întrucât cei de la STS vor face un ultim import de date din bazele de date de la Registrul Comerţului. Este un program extrem de aşteptat din partea mediului de afaceri, am decis să fie primul la care să lucrăm împreună cu colegii de la STS”, a precizat oficialul, potrivit Digi24.

În afara celor 10.000 de beneficiari prognozaţi ai pilonului de bază, va avea un alt pilon destinat în special celor din diaspora, unde se estimează că vor fi 1.000 de beneficiari, a adăugat Cadariu.

Bugetul total necesar pentru a implementa aceste proiecte este de 2,2 miliarde de lei.

„În momentul în care se discuta legea bugetului pentru acest an, am primit asigurarea că, în măsura în care vom reuşi până la momentul rectificării bugetare, să lansăm acest program, vom primi finanţare pentru a-l implementa în totalitate. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cu ocazia rectificării de luna viitoare”, a completat ministrul.

Prima rectificare bugetară din 2022 este preconizată la începutul lunii august.

În acest moment, există credite de angajament de 500 de milioane de lei (bani promiși) şi credite bugetare de 20 de milioane de lei pentru acest program (bani gata de plată).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati