Proiect inedit în Sectorul 1: „Crăciun în Amzei”. Aseară întreaga zonă s-a transformat prin lumină, muzică și culoare, când a fost aprinsă instalația „Naștere”

0
571
Renașterea Pieței Amzei. Un rol central în proiectul de renaștere a Pieței Amzei îl constituie derularea aici a unor proiecte culturale de calitate ale tinerilor noștri artiști care au nevoie de tot sprijinul nostru pentru a performa într-un mediu organizat și pentru ca mesajul lor artistic să ajungă la publicul bucureștean, anunță primarul Clotilde Armand.
„În acest an, organizăm evenimentul “Crăciun în Amzei”. Aseară întreaga zonă s-a transformat prin lumină, muzică și culoare, când a fost aprinsă instalația “Naștere”, dezvoltată de către scenografa Iuliana Vâlsan. Am pregătit aici o serie de expoziții de artă contemporană, dezvoltate de către Uniunea Artiștilor Plastici din România și am lansat Black Rhino Radio Pop-Up Studio, care a pregătit coloana sonoră a acestui eveniment de Crăciun. Peste 30 de proiecte de artă vizuală sunt expuse în spațiile neconvenționale din Piața Amzei.
Tot aici Galeria Mobius, The Institute și Cartierul Creativ au lansat în spațiul Amzei Creative Corner expoziția Wonderland, un proiect captivant cu lucrările lui Andrei Costache, o celebrare a vieții prin prisma explorării artistice.
Vă aștept să admirați aceste lucrări de artă și să vedeți cum Piața Amzei prinde viață prin activități culturale. Asta după ce fostele administrații locale au eșuat total în a revitaliza această zonă de tradiție a Capitalei.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.