Duminică, în Parcul Kiseleff, a avut loc evenimentul „Viaţa fără ambrozie”, eveniment unde mai multe persoane alergice la ambrozie au protestat pentru a trage un semnal de alarmă. Aceștia spun că legea pentru combaterea ambroziei nu se aplică, scrie a1.ro.
Potrivit organizatorilor, peste 500.000 de români sunt alergici la acestă plantă. În același timp, aproximativ 80% din cei care intră în cabinetul unui alergolog sunt diagnosticaţi cu alergie la ambrozie.
Evenimentul „Tu știi cum arată ambrozia?” este parte din campania „Viața fără ambrozie”. Organizatorii au ca scop creșterea gradlui de conștientizare a necesității aplicării legii care combate ambrozia.
Ionela Năstase, organizatoarea evenimentului, susține că: „Nu e un moft, nu e o modă, este un chin pentru trei luni pe an, începând din august, până în luna octombrie, inclusiv. (…) Mai e ceva, eu am momente în timpul verii când mă baricadez în casă şi atunci îmi spun că ţara în care eu închid ferestrele şi uşile ca să mă feresc de ambrozie este o ţară greşită. (…) Dacă e o buruiană undeva în Corbeanca, eu strănut aici. Pentru că simptomele sunt destul de dure, medicii spun că alergia netratată poate să ducă la astm”.
Ce spune legea privind combaterea buruienii ambrozia
Legea este realizată în scopul distrugerii ambroziei și prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, cailor ferate, cursurilor de apa, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau ale lucrări și metode specifice, scrie Ziare.com.
Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a ambroziei.
Beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația că pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei. Fiecare proprietar, stat sau privat, trebuie să-și întrețină terenurile, să nu le lase în paragină.