Protest pentru protejarea pădurilor virgine din România în faţa Ministerului Mediului

O uriașă pereche de ochelari a fost adusă în fața Ministerlui Mediului, de către reprezentanţii Agent Green, pentru a ajuta autoritățile să vadă mai bine dosarele pentru ultimele păduri intacte care așteaptă să fie puse sub strictă protecție prin introducerea în Catalogul național al pădurilor virgine din România.

La 15 mai, ministrul mediului, Costel Alexe, declara că ”De astăzi, 40.000 hectare de noi păduri virgine și cvasivirgine din România se află sub protecție strictă” 1. ”În realitate, de atunci și până astăzi nu s-a protejat niciun hectar cu păduri virgine.
Catalogul conține doar 30.000 de hectare dintre care 29.000 au fost protejate de guvernul tehnocrat și de cel condus de PSD împinse de ONG-uri”, acuză Gabriel Păun, preșdintele Agent Green.

Mai mult, într-un răspuns remis Agent Green în iunie, Ministerul Mediului a informat organizația că nu deține niciun fel de informație cu privire la locațiile unde s-ar afla cele 40.000 hectare cu păduri virgine care ar urma să fie introduse în catalog. Agent Green
publicase încă din luna aprilie raportul 2 care arată că 80% din padurile virgine pentru care exista studii elaborate, nu au fost incluse in Catalogul Național, se arată pagina Agent Green.

Astfel, au fost depuse studii de fundamentare pentru aproximativ 132 de trupuri forestiere insumand o suprafața totala de 30.335 hectare. 24.260 hectare din totalul studiilor depuse au fost respinse, pierdute sau blocate de autoritati în diferite etape,  reprezentând 80% din toate studiile depuse. Doar 6.075 hectare pentru care s-au depus studii au fost aprobate și
acceptate, a arătat sursa citată.

În ultima perioadă, ministrul mediului a anunțat că cele 40.000 de hectare sunt de fapt 39.865 de hectare de păduri și care nu sunt încă strict protejate ci că au fost scoase la licitatie pentru elaborarea studiilor de fundamentare privind identificarea padurilor virgine si cvasivirgine.

”Nu înțelegem de ce se aruncă banii publici pe geam și se licitează o anumită suprafață în loc să se instaureze un moratoriu pe toate pădurile potențial virgine. Iar apoi dacă cineva dovedește că nu sunt virgine să se scoată din strictă protecție. În vreme ce Guvernul promite se tergiversează, ultimele păduri virgine sunt străpunse de noi drumuri, acolo unde nu au existat niciodată și se taie. Este cazul Văii Sâmbetei din Făgăraș”, a adăugat Păun.

Lipsa de acţiuni concrete care să protejeze pădurile virgine din ariile protejate Natura 2000 și decimarea constantă a acestora au determinat Comisia Europeană să inițieze procedura de infringement. Ministerul Mediuluii va trebui să răspundă pentru  tergiversarea deciziilor prin care zeci de mii  de hectare de pădure care aşteaptă să fie protejate sunt introduse în circuitul de exploatare și implicit în Catalogul național al pădurilor virgine pierdute, arată Agent Green.

Agent Green solicită Ministerului Mediului să instaureze un moratoriu pentru toate pădurile potential virgine, primare și seculare și să le protejeze strict până la proba contrarie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati