Purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Capitalei: Congresul PNL nu a fost obiectul şedinţei de vineri

Purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Capitalei Mariana Stancu-Ţipişcă a declarat, întrebată dacă mai poate avea loc sâmbătă Congresul PNL, în contextul noilor restricţii luate în Bucureşti, că acest eveniment nu a făcut obiectul şedinţei de vineri a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, iar ceea ce fac organizatorii cu privire la congresul unui partid politic, în condiţii statutare şi legale, este treaba lor, scrie agenția de presă news.ro.

Ea a adăugat că participanţii au obligaţia să respecte măsurile de prevenire a infectării cu COVID.

„La această şedinţă, obiectul ei nu a fost Congresul PNL. Ceea ce fac organizatorii cu privire la un Congres al unui partid politic, în condiţii statutare şi legale, este treaba lor”, a afirmat Mariana Stancu-Ţipişcă, întrebată dacă va putea fi organizat sâmbătă Congresul PNL la care au fost anunţaţi 5.000 de participanţi.

Chestionată despre hotărârea Guvernului în care nu este prevăzut cuvântul „congres”, ea a precizat că nu există o referire expresă la acest lucru, însă sunt enumerate mai multe tipuri de evenimente care au fost reglementate.

„Pentru că într-adevăr textul hotărârii de Guvern 932/2021, ca de altfel şi fosta reglementare, hotărârea 856, nu face o referire expresă la această manifestare care poartă denumirea de Congres. Sunt enumerate mai multe manifestări, mai multe categorii de activităţi culturale sau artistice, dar cuvântul Congres nu este folosit. Problema organizatorilor, cum se califică şi unde se încadrează nu a fost problema CMBSU. Iar dacă organizatorii sunt într-un impas de interpretare sau dacă simt că manifestaţia lor nu se regăseşte ca terminologie în reglementările legale în vigoare, se pot adresa autorităţilor îndrituite pentru un punct de vedere, dar repetăm – tema acestei şedinţei nu a fost organizarea în condiţii corespunzătoare a Congresului PNL. Evident, ca orice manifestaţie, ca orice întrunire, va trebui să respecte toate normele de protecţie sanitară pentru prevenirea infectării cu COVID-19”, a completat Ţipişcă.

PSD a sesizat Poliţia Capitalei şi Jandarmeria cu privire la congresul PNL de la Romexpo

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati