Reacția Egger cu privire la amenda de 22,6 mil. lei primită de la Concurenţă. „Am decis să cooperăm pe deplin cu Consiliul Concurenţei”

Egger România, parte a furnizorului internaţional de materiale de bază din lemn pentru mobilier şi amenajări interioare, construcţii sau pardoseli Egger, a acceptat plata amenzii impuse de Consiliul Concurenţei. Cu toate acestea, oficialii companiei spun că angajaţii Egger nu au iniţiat încălcări ale regulilor de concurenţă.

Consiliul Concurenţei a amendat 31 de companii din industria lemnului pentru că în timpul unor licitaţii organizate în perioada 2011-2016 firmele au făcut înţelegeri între ele. Companiile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comercializării masei lemnoase din România au fost amendate cu aproape 130 mil. lei (26,6 mil. euro).

„Am decis să cooperăm pe deplin cu Consiliul Concurenţei”

HS Timber Productions, Kronospan şi Egger au primit cele mai mari amenzi. În cazul Egger e vorba de 22,6 mil. lei.

Începând cu 2016, autoritatea română de concurenţă (Consiliul Concurenţei) a investigat companii active în procesarea şi comercializarea lemnului. Investigaţia a avut ca obiect licitaţii privind vânzarea de masă lemnoasă organizate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva între 2011 şi 2016.

Reprezentanţii Egger spune că printre cele 94 de companii care au fost investigate de Consiliul Concurenţei pentru perioada 2011-2016 se numără şi Egger România. În sarcina a 33 de companii au fost reţinute încălcări ale legislaţiei concurenţei. Autoritatea de concurenţă a aplicat amenzi pentru 31 dintre acestea (celelalte două fiind radiate).

“Am cooperat în cadrul acestei proceduri încă de la început și am furnizat autorității de concurență toate informațiile necesare pe parcursul investigației”, spune Alina Chifan, Director Comercial în cadrul EGGER România.

„Ca urmare a investigației, s-a constatat că anumiți angajați responsabili ai companiei nu au adoptat un comportament întocmai corect din punct de vedere concurențial. Deși acești angajați nu au inițiat ei înșiși vreo încălcare a regulilor de concurență, nici nu au oprit practicile în cauză. De aceea, am acceptat fără rezerve să plătim această amendă.”

Ținând totodată cont de participarea activă a EGGER România în clarificarea situației, Consiliul Concurenței a avut în vedere circumstanțe atenuante pentru reducerea nivelului amenzii.

“Faptul că EGGER are o reputație, recunoscută la nivel național (și global), de companie ce își desfășoară activitatea în conformitate cu legile și alte reglementări în vigoare și că încălcările identificate ale regulilor de concurență sunt excepții absolute a făcut diferența – o diferență pozitivă”, spune Alina Chifan. Așa cum a fost stabilită de Consiliul Concurenței, amenda este în valoare de 22,6 milioane de lei.

Potrivit Legii Concurenței, punctul de plecare pentru calculul amenzii este reprezentat de cea mai recentă cifră de afaceri totală a companiei. Volumul mic de achiziții care a făcut obiectul încălcării reținute în sarcina EGGER România, a avut, de asemenea, un efect atenuant. În plus, Consiliul Concurenței a găsit ca fiind pozitiv faptul că întreprinderea implementase, între timp, propriul program de conformare cu regulile de concurență, organizând sesiuni de training, de conformare cu legislația în materie, nu numai pentru proprii angajați, ci și pentru furnizori și alți parteneri comerciali.

Grupul EGGER deţine din 2008 o fabrică în România, în Rădăuţi, judeţul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajaţi. În Rădăuţi, sunt produse plăci de PAL brut şi melaminat pentru industria mobilei, precum şi plăci OSB pentru industria construcţiilor din lemn şi sectorul de retail.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati