Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu a atins o cifră de afaceri de 59,2 milioane lei în 2020, anul debutului pandemiei, cu 18% mai mult decât anul anterior, potrivit rezultatelor financiare preliminare consolidate. Astfel, compania devine principalul jucător din industria serviciilor stomatologice, cu 14 clinici în care a tratat, în total, 15.000 de pacienți anul trecut.
“Am încheiat cel mai dificil an din evoluția noastră pe primul loc în piața de stomatologie, o realizare la care a muncit întreaga echipă timp de zece ani și care ne obligă să păstrăm ridicate standardele în ce privește calitatea tratamentelor și să fim și vocea pacientului atunci când nu primește de la sistemul public ceea ce are nevoie. Pe de altă parte, faptul că am reușit să construim o rețea care a devenit lider în doar zece ani, pornind de la nimic, arată o industrie încă imatură, abandonată, iresponsabilă, din moment ce ajung la noi pacienți după ce au încercat multiple tratamente care nu au funcționat și s-au chinuit ani de zile. Pacientul trebuie să știe că orice afecțiune dentară se poate trata complet astăzi în România și că are libertatea de a alege între opțiunile de tratament. Planurile noastre pentru următorii ani sunt doar mijloace pentru a asigura această libertate, dar și accesul tuturor românilor la servicii de cea mai înaltă calitate”, a declarat Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr. Leahu.
Ionuț Leahu vrea să ajungă la un total de 36 de clinici în următorii ani
Planurile companiei pentru următorii cinci ani, susținute prin parteneriatul cu fondul de private equity Morphosis Capital, vizează creșterea capacității de a trata pacienți de la 15.000 la 100.000 pe an, prin extinderea rețelei cu încă 22 de clinici noi, până la un număr total de 36.
În paralel, vor continua atât formarea a 60 de viitori specialiști în stomatologie pe an, în acord cu cele mai bune practici internaționale de tratament, cât și proiectele de educare a pacienților adulți și copii despre importanța sănătății dentare. Un alt obiectiv asumat pe termen lung este susținerea creșterii decontărilor publice ale serviciilor stomatologice, mai ales pentru copii, iar un pas important pentru obținerea acestor bugete este consolidarea industriei private.
“Numai în acest fel, vom putea avea o voce suficient de puternică pentru a determina și sistemul public de asigurări de sănătate să vină în sprijinul tuturor pacienților prin decontarea serviciilor stomatologice, mai ales că un studiu recent ne-a arătat că jumătate dintre români nu trec pe la dentist. Industria stomatologică e susținută 100% din inițiativă privată și încă nu e suficient ceea ce am realizat noi prin această rețea și nu va fi probabil nici în următorii 25 de ani, fără ajutorul statului, dar și al celorlalți jucători privați. Avem toate resursele pentru a putea rezolva problemele stomatologice atât din punct de vedere al bolnavului, cât și al medicului. E nevoie de unitate și consolidare pentru a putea lucra împreună în beneficiul pacientului.”, completează Ionuț Leahu.
Evoluția business-ului a fost influențată pozitiv în 2020 de factori precum continuarea dezvoltării rețelei prin inaugurări de clinici noi, conform planului asumat în fața investitorilor în urma tranzacționării obligațiunilor pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori București, dar și semnarea parteneriatului cu fondul de private equity Morphosis Capital în ultimul trimestru al anului, care va susține creșterea în anii următori.
Un alt factor semnificativ care a contribuit la creșterea companiei a fost asigurarea stabilității în contextul pandemiei. Deși industria stomatologică a marcat pierderi importante la debutul crizei sanitare care a determinat, în starea de urgență, restricționarea accesului la servicii stomatologice timp de două luni, rețeaua Clinicile Dentare Dr.Leahu a fost singura entitate privată din stomatologie care a asigurat urgențele neîntrerupt, în cele șase județe în care este prezentă. Astfel, au fost păstrate toate locurile de muncă și a fost asigurat un flux operațional care să permită o dinamică stabilă a activității.
Pe parcursul anului trecut, dezvoltarea rețelei a fost marcată prin inaugurarea Centrului Regional de Excelență din Iași, în sistem de parteneriat și extinderea prezenței la Sibiu, prin preluarea pachetului majoritar al Corident Pro, cu vechime de 25 de ani pe plan local.
Clinica Socială de Stomatologie din București, o inițiativă a rețelei Clinicile Dentare Dr. Leahu
De asemenea, compania a făcut un pas important în activarea internațională, prin deschiderea primei clinici din afara țării, în sistem 100% digital – one stop shop-ul de la Londra, sub brand-ul Implant Expert Liverpool Street. O altă etapă relevantă în construcția responsabilă a fost contribuția la deschiderea Clinicii Sociale de Stomatologie, o inițiativă a rețelei Clinicile Dentare Dr. Leahu și a Fundației Inovații Sociale Regina Maria alături de alte 16 companii, adresată categoriilor fără posibilități materiale. În aceeași direcție de responsabilitate socială și profesională se înscrie și implicarea activă în formarea viitoarelor generații de medici specialiști prin obținerea de la Minisiterul Sănătății a Avizului pentru Derularea Programelor de Rezidențiat și activarea programelor din propriul centru de instruire.
În ceea ce privește dinamica pacienților, echipele de medici din Rețeaua Clinicile Dr. Leahu au tratat aproximativ 15.000 de pacienți unici, în creștere cu 15 procente față de anul anterior. Prin propriile canale de comunicare, medicii continuat educația publicului larg, iar site-ul www.cliniciledrleahu.ro a devenit prima sursă de informare pentru pacienți, fiind accesat de 1,6 milioane vizitatori unici.