Rețele Electrice România alocă până la 25,3 milioane lei pentru un nou sistem de relații cu clienții

Rețele Electrice România a lansat o procedură de achiziție cu o valoare estimată între 22,03 milioane de lei și 25,34 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de implementare a unei noi platforme destinate gestionării relației cu clienții și optimizării proceselor operaționale, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Obiectul achiziției îl reprezintă implementarea unei platforme de tip Customer Relationship Management (CRM), prin migrarea sistemului existent (CRM Grids) la platforma Salesforce Lightning, în vederea gestionării proceselor de business generate de solicitările clienților finali – consumatori, producători, prosumatori, dezvoltatori și furnizori de energie electrică.

Noua platformă CRM are ca scop îmbunătățirea relațiilor cu clienții, optimizarea proceselor de business și creșterea eficienței operaționale, precizează compania.

”Entitatea contractantă va răspunde în mod clar tuturor solicitărilor de clarificări sau informațiilor suplimentare în a 11-a zi, înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea solicitărilor de participare, conform legii”, se menționează în anunț.

Procedura este una competitivă cu negociere, iar achiziția presupune încheierea unui acord-cadru cu un singur operator economic.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 18 mai 2026, ora 13:00.

Conform sursei citate, operatorii economici interesați trebuie să facă dovada unei cifre de afaceri medii anuale de minimum 23 milioane de lei pentru exercițiile financiare 2022, 2023 și 2024.

Garanția de participare a fost stabilită la 115.000 lei, iar garanția de bună execuție va reprezenta 5% din valoarea fără TVA a contractelor subsecvente încheiate ulterior semnării acordului-cadru.

Achiziția este finanțată din surse proprii, iar documentația de atribuire este disponibilă în SEAP.

Compania, parte a grupului PPC, operează rețele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Infrastructura operată de către Rețele Electrice România numără 293 de stații de transformare și peste 26.000 de posturi de transformare.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati