România, prezentă la OCDE, la întâlnirea: ”Rețeaua Oficialilor de rang înalt de la Centrul Guvernului”

0
283

Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, participă, în perioada 22 -23 noiembrie a.c., la sediul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din Paris, la evenimentul intitulat ”Rețeaua Oficialilor de rang înalt de la Centrul Guvernului” (OECD Network of Senior Officials from Centres of Government – CoG).

Evenimentul reprezintă unul dintre cele mai importante foruri de discuții informale la nivel înalt în materie de politici publice al OCDE.

Anul acesta, reuniunea a fost organizată de Secretariatul General al Guvernului Franței sub tema „Promovarea coeziunii sociale în detrimentul polarizării: rolul Centrului Guvernului”, fiind destinată participării Secretarilor Generali ai Guvernelor sau, după caz, Șefilor Cancelariilor Prim-miniștrilor.

Obiectivele rețelei au în vedere împărtășirea de acțiuni și modele de bune practici pentru stabilirea priorităților guvernamentale și coordonarea politicilor publice care pot conduce la îmbunătățirea eficienței activității la centrul Guvernului.

Principalele teme de discuție de anul acesta s-au concentrat pe rolul centrelor Guvernului în consolidarea rezilienței democratice, în combaterea dezinformării și manipulării, promovarea implicării cetățenilor în procesul de elaborare a politicilor.

În cadrul discuțiilor, a fost prezentat potenţialul în creștere al României în integrarea conceptului de guvernare deschisă, cu cel de protecţie a spaţiului civic, utilizarea de către centrul Guvernului de agende de politici publice sectoriale centrate pe cetățean, în ultimii 30 de ani, România înregistrând progrese substanțiale în promovarea reformelor guvernamentale deschise, transmite Secretariatul General al Guvernului într-un comunicat de presă.

”Reprezentarea Secretariatului General al Guvernului României la eveniment contribuie atât la demonstrarea angajamentului centrului Guvernului României față de obiectivul aderării la OCDE, în general, precum și față de obiectivele de politică internă referitoare la democrația consolidată, principiile guvernării deschise și necesitatea creșterii capacității administrației publice de rezistență la crize”, arată sursa citată.

Totodată, evenimentul CoG a constituit și o nouă oportunitate de relaționare cu oficialii Comitetului pentru Guvernanță Publică (PGC) din cadrul OCDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.