Romprest a anunţat că începe colectarea gunoiului de pe domeniul public din sectorul 1

Compania Romprest anunţă că organizează o acţiune de colectare a depozitelor de deşeuri necontrolate de pe domeniul public în Sectorul 1 al Capitalei.

„Având în vedere degradarea accentuată a stării de curăţenie în sectorul 1, cauzată de acumularea de depozite de deşeuri necontrolate, depuse abuziv pe domeniul public, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă Romprest înţelege să pună sănătatea publică şi interesul legitim al cetăţenilor deasupra acestui conflict în care am fost implicaţi fără culpă şi împotriva voinţei noastre”, arată compania într-un comunicat.

Măsura vine după ce „la data de 17.12.2020 a fost înregistrată o plată parțială pentru facturile restante depășite de scadență”, mai informează firma de salubritate, care precizează că aceasta reprezintă „o plată parţială […], reprezentând doar 7% din totalul debitului restant”.

Reacția primarului Sectorului 1

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a reacționat.

„Am înţeles că firma de salubrizare care ne-a lăsat gunoiul neridicat pe străzile din sectorul 1 a comunicat că se apucă să strângă gunoaiele […]. Foarte bine. Asta înseamnă că au ales să respecte obligaţiile contractuale faţă de cetăţeni”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Clotilde Armand, declara, joia trecută, că a solicitat companiei de salubritate Romprest refacturarea serviciilor prestate „pentru a intra în legalitate”.

Armand explica faptul că nu poate plăti nişte servicii prestate „doar pe hârtie”.

„Cetăţenii nu merită să fie ‘victimele’ unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare care forţează nota şi modifică tarifele după cum doreşte şi autoritatea locală”, spunea primarul Sectorului 1.

De asemenea, Armand afirma pe 4 decembrie că facturile transmise de Romprest şi neachitate de autoritatea locală se ridicau la 94 de milioane de lei.

Acțiunea de ridicare a gunoiului de către Romprest vine în contextul în care, de la sfârşitul lunii noiembrie, gunoaiele din sectorul 1 nu au mai fost ridicate din cauza conflictului dintre Primăria Sectorului 1 și firma de salubritate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati