Sala Polivalentă din București își va schimba numele

​Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunțat joi pe contul personal de Facebook că Sala Polivalentă din București își va schimba numele.

Conform lui Novak, Sala Polivalentă din București se va numi Cristian Gațu, în semn de apreciere pentru cariera fostului handbalist român.

”Îmi doresc să redăm viața si istoria sălilor de sport. Marii campioni sunt cei care ne motivează să-i urmăm, iar numele lor trebuie să fie cunoscute, recunoscute și onorate. Mai mult decât a regăsi numele acestora în sălile de sport, trebuie să găsim acolo imagini ale lor, în momentele de glorie, din competițiile unde au strălucit. Orice copil sau tânăr care trece pragul unei săli trebuie să regăsească acolo un exemplu cu care să se identifice, care să-i insufle dorința de a reuși, să-l motiveze.
Am pornit un proiect național de redenumire a sălilor de sport și a bazelor sportive.
Aproximativ 30 de structuri vor fi incluse în acest program. Pentru o parte dintre acestea s-a obținut deja acordul marilor sportivi care urmează să le dea numele:

• Sala de atletism care aparține de Direcția Județeană de Sport Bacău se va numi “Doina Melinte”
• Sala Sporturilor care aparține de Direcția Județeană de Sport Constanța se va numi “Simona Amânar”
• Sala Sporturilor Bistrița se va numi “Gabriela Szabo”
• Complexul Sportiv Național Snagov se va numi “Elisabeta Lipă”
• Sala de gimnastică din cadrul Sport Club Municipal Deva se va numi “Ecaterina Szabo”
• Sala Sporturilor care aparține de Direcția Județeană de Sport Mureș se va numi “Simon László”
• Sala Polivalentă din București se va numi “Cristian Gațu”.

Le mulțumesc acestor mari campioni pentru tot ce au făcut pentru sport și pentru că au fost de acord să transmită exemplul lor de pasiune și dedicare către generațiile viitoare!”, a scris ministrul pe Facebook.

Actuala Sală Polivalentă din Capitală se numeşte „Ioan Kunst-Ghermănescu”, după un mare antrenor de handbal al României, decedat în 1997.

Ioan Kunst-Ghermănescu, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal în două perioade, 1973-1986 şi 1990-1992, a obţinut medalia de argint ca antrenor al echipei naţionale la Campionatul Mondial din Austria (1959), la handbal în 11.

În octombrie 1990 i-a fost acordat „Ordinul Olimpic” de către Comitetul Internaţional Olimpic.

Cine este Cristian Gațu

Cristian Gaţu (76 ani) a fost campion mondial cu naţionala de handbal a României în 1970 şi 1974, câştigând şi argintul olimpic la Montreal în 1976 şi bronzul olimpic la Munchen 1972.

Ulterior el a fost preşedintele Federaţiei Române de Handbal (1996-2014), transmite Agerpres.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati