Săptămâna viitoare vor fi distribuite pastilele cu iodură de potasiu. Cine le va primi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că săptămâna aceasta autorităţile de sănătate publică vor face campania de informare privind utilizarea pastilelor de iodură de potasiu. Din 7 aprilie, acestea vor fi distribuite către persoanele eligibile.

În același timp, acesta a menționat că producerea şi distribuirea pastilelor de iodură de potasiu nu trebuie să „îngrijoreze” populaţia, el arătând că decizia autorităţilor de a face astfel de demersuri este o problemă legată de situaţia actuală de la graniţa de nord a României, notează ziare.com.

„Există şi o memorie colectivă legată de incidentul întâmplat în anul 1986 pe teritoriul Ucrainei şi este normal ca autorităţile de sănătate publică să acţioneze rapid. (…) Săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia cu vârsta de până în 40 de ani”, a completat Alexandru Rafila.

Medicul a menţionat că pastilele cu iodură de potasiu nu trebuie administrate preventiv, ci doar în cazul unui incident pe care l-a catalogat drept „posibil, nu probabil”.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati