Două autoturisme au traversat calea ferată pe culoarea roșie a semaforului, miercuri, 11 noiembrie, în jurul orei 11:24, la o trecere la nivel din zona Dimieni, județul Ilfov. Unul dintre șoferi a intrat pe pasaj în timp ce barierele erau deja coborâte și a lovit una dintre acestea la ieșire.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale CFR Infrastructură București.
- Potrivit companiei, primul autoturism a traversat calea ferată înainte de coborârea barierelor, deși semnalele luminoase roșii erau deja în funcțiune. Cel de-al doilea a pătruns pe trecere după coborârea barierelor și a lovit una dintre ele.
Evenimentul s-a produs la kilometrul feroviar 24+980, pe Magistrala 700, între stațiile Balotești și Moara Vlăsiei.
Personalul SRCF București a remediat defecțiunea provocată de incident și a restabilit funcționarea instalației de semnalizare. Reprezentanții CFR anunță că vor sesiza autoritățile competente pentru verificarea situației și dispunerea măsurilor legale.
CFR Infrastructură reamintește că semnalul luminos roșu obligă șoferii să oprească, chiar dacă barierele sunt încă ridicate, și avertizează că traversarea sau ocolirea barierelor după activarea semnalizării poate avea consecințe grave.



