Scurt istoric/ Actualul Radisson Blu Hotel, construit pe locul unde se afla fostul imobil „MICA”

Denumit la acea vreme Complex Hotelier București, actualul Radisson Blu Hotel a fost construit în anul 1977, pe locul unde se afla fostul imobil „MICA”, la parterul căruia se găsea cofetăria „Nestor”, de către un colectiv de arhitecți de la Institutul „Proiect-București”.

Artiști celebri, precum Sabin Bălașa, Ion Stendl sau Dan Parocescu, au realizat o serie de lucrări de artă monumentale pentru interioarele/spațiile generoase ale hotelului. A fost inaugurat în septembrie 2008 iar până în octombrie 2009 a fost numit Radisson SAS. Hotelul Radisson Blu este cel mai mare hotel de cinci stele din România și cel mai mare hotel Radisson din Europa de Est.

Hotelul dispune de 424 de camere, din care 301 standard, 74 executive, 10 camere pentru persoane cu dizabilități și 39 de apartamente. Hotelul mai oferă clienților săi 4 restaurante, 3 baruri, un centru de conferințe de 1.500 de metri pătrați, incluzând o sală pentru maxim 500 de persoane și alte 11 mai mici, un Bali Spa, un centru de sănătate, piscină exterioară încălzită, jacuzzi exterior, pistă pentru jogging, casino și magazine de lux.

Radisson Blu reprezintă marca premium a grupului hotelier Rezidor, unul din primele 5 grupuri la nivel mondial în acest domeniu.

sursa: Facebook – Compania Municipală Turistica București

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati