Se circulă în coloană pe DN1, sensul spre Brașov

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe zona de urcare către staţiunile montane.

Astfel, pe segmentul de drum cuprins între kilometrii 96+300 de metri şi 108, între localităţile Cornu şi Comarnic, judeţul Prahova, se circulă în coloană. Pe acelaşi sens de mers, între staţiunile Sinaia (kilometrul 120+500 de metri) şi Buşteni (kilometrul 131), valorile de trafic sunt, de asemenea, ridicate.

Tot pe DN1, însă pe sensul către Capitală, se circulă în coloană de la limita cu judeţul Braşov, până în zona centrală a staţiunii Buşteni.

Poliţiştii acţionează în teren pentru fluidizarea traficului.

Pentru evitarea traficului aglomerat, a fost instituit dispozitiv de dirijare pe Valea Prahovei, şoferii putând opta şi pentru rute ocolitoare, respectiv DN 1A Săcele – Ploieşti.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule şi să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati